Un barbat si o femeie, la lasarea intunericului, intr-un parc ce devine sufragerie, dormitor, dar mai ales scena disputei, a intrigii ce ce se tese odata cu exultanta senzoriala si senzuala a celor doua personaje – Vera si Fedea (Iura, Alexei). Doi oameni ce se lasa prinsi in iluzia unei iubiri posibile ce poate aprea (Intr-o forma vaga), totusi… chiar si dupa trei, patru mariaje ratate. Realizezi ca, de fapt, niciunul nu vrea sa plece de pe banca aceea, ce inchide in ea, ca intr-un spatiu miraculos, suspansuri, trairi, un timp al posibilitatilor, in care se poate visa la fericire. Si nu asta facem, cautam?

Dialogurile picaresti sunt monologuri detaliate, naratoriale ce nu mai conving pentru ca ei nu mai cred in trecutul lor, devenind iresponsabili si nerespunzatori
……

Concluzia: amandoi sunt speriati in fata unei posibile singuratati intr-o lume innebunita, in aceasta civilizatie a divorturilor, in acest post-apocalips, care ne-a adus destramarea a tot ce construise omul mai bun in mileniile dinainte: ideea, ba chiar destinul unei familii.

Aleksandr Gelman, dramaturg rus contemporan, propune reintalnirea intr-un parc dintre un barbat si o femeie, prilejul al unor destainuiri despre destinul fiecaruia marcat de esecuri. De la cochetarie si minciuna, cei doi ajung la un trist adevar…
Doua destine ciudate, frante, doua destine tragic-comice.

Intalnirea incepe cu minciuni dar…. se ajunge la adevar. La lasarea intunericului, El si Ea se-ntalnesc… in parc. De-aici se naste o comedie emotionanta, in care adevarurile se dezvaluie cu dificultate, dar si cu mult umor si intensitate. 

Un spectacol despre cautare, despre singuratate si esec, dar si despre iubire si speranta de a o regasi. (Liliana Popa)