PRASLEA CEL VOINIC SI MERELE DE AUR

SPECTACOL PENTRU COPII 

 4-10 ANI

PRASLEA CEL VOINIC SI MERELE DE AUR 


„Unde esti, Copilarie, cu povestea ta cu tot?” ne întrebăm uneori noi, oamenii cei mari, voinici și uneori prea serioși, atunci când problemele cotidiene par a ne copleși. La această întrebare noi vă răspundem invitandu-vă în povestea „Prâslea cel voinic și merele de Aur”, o adaptare plină de umor dupa basmul tradițional românesc. Cei mari sunt rugați să vină la spectacol însoțiți de Copilul Interior și să lase la intrare grijile, iar cei mici … au tot ceea ce le trebuie pentru a-l încuraja pe Praslea în drumul său eroic către roadele de Aur ale Pomului Vieții. Adaptare a celebrului basm al lui Petre Ispirescu, este interactiv și plin de umor, pus în scenă ÎN PREMIERĂ la Constanța!

Povestea spune ca... era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palatele sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie mare! Așa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea și un măr care făcea mere de aur și, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând și pârguindu-se, venea oarecine noaptea și le fura, tocmai când erau să se coacă. Desfășurarea acțiunii povestește că nimeni nu a reușit să prindă hoțul și să salveze merele. Chiar și fiii cei mari ai împăratului eșuează în prinderea hoțului, dar Prâslea, fiul cel mic al împăratului, reușește să prindă hoțul și să salveze merele. Frații pornesc în căutarea hoțului dar numai Prâslea îndrăznește să coboare pe celalalt taram.

Este un spectacol educațional, prin care copiii văd că un caracter frumos și onest nu poate fi răsplătit decât cu bunătate, iubire și apreciere, atât binele, cât și răul, întorcându-se ca un bumerang. Morala ”Binele învinge întotdeauna” este puternică și motivațională. 

Spectacol al Teatrului Sublim Art și organizat de echipa Un parinte mai bun în cadrul proiectului Caravana cu povești, un proiect care aduce în viața copiilor și a părinților cele mai  frumoase povești ale copilăriei, în cel mai frumos mod posibil, prin  teatru- pentru că spectacolul este cea mai bună modalitate de a le  deschide celor mici universul imaginației și de a se dezvolta, spre a  deveni oameni deschiși, cu o cultură foarte bogată. 

DIN RESPECT PENTRU ARTISTI ȘI  SPECTATORI !

DUPĂ ÎNCEPEREA SPECTACOLULUI LOCURILE ÎȘI PIERD VALABILITATEA.

DIN RESPECT PENTRU NOI!

VA RUGAM CA LA TERMINAREA SPECTACOLULUI SA VA LASATI AMBALAJELE IN COSURILE DE GUNOI EXISTENTE IN FOAYER.

VĂ MULȚUMIM PENTRU ÎNȚELEGERE!

Ora de incepere: 17,00
Durata: 60'
Pret bilet: 30 lei



vezi toate spectacolele